Dumnezeu se naşte din dragoste pentru a-l învăţa pe om să iubească

Interviuri

Dumnezeu se naşte din dragoste pentru a-l învăţa pe om să iubească[*]

Preot Andrei Rusu

 

Preotul Vasile Ciobanu este parohul Bisericii cu hramul „Sfîntul Ierarh Nicolae” din comuna Costeşti, Ialoveni. Este unul din cei mai prolifici preoţi din R. Moldova, care s-a implicat activ, pe parcursul ultimilor 15 ani, în cele mai controversate dispute ce ţin de educaţia copiilor în şcoală. Prezent în cadrul multor emisiuni tv şi radio, mesajul părintelui Vasile este unul vertical, în duhul păcii şi nădejdii în Hristos Dumnezeu.

Preot Andrei Rusu: Părinte Vasile, vă rog să ne relataţi, bazîndu-vă pe scrierile Sfintei Scripturi, cum s-a desfăşurat evenimentul Naşterii Domnului şi care este importanţa lui pentru întreaga istorie a existenţei umane.

Preot Vasile Ciobanu: Evenimentul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos a fost precedat de Întruparea Cuvîntului Celui Veşnic. La împlinirea vremii Dumnezeu s-a făcut om. Aceasta s-a întîmplat în momentul Bunei Vestiri. La vestea arhanghelului Gavriil, cu consimţirea liberă a Sfintei Fecioare –  „fie mie după Cuvîntul Tău”- s-a zămislit Fiul lui Dumnezeu, Cuvîntul cel veşnic. Şi astfel s-a relegat Dumnezeu cu omul şi omul cu Dumnezeu, în persoana divino-umană a Mîntuitorului. Şi iată după acest moment, după Bunăvestire (care se consideră începutul mîntuirii noastre), trecînd nouă luni, vine momentul cînd Dumnezeu-omul se naşte.

Prin această coborîre, această chenoză, Dumnezeu se autodefineşte ca iubire jertfelnică, milă şi dragoste nemăsurată, Dumnezeu adevărat în primă şi ultimă instanţă. Acest eveniment este de maximă importanţă şi mereu actual pentru întreg neamul omenesc. Întreaga istorie se împarte în două mari epoci: cea de pînă la Hristos şi cea după Hristos.

Evenimentul Naşterii a fost profeţit cu mii de ani înainte, de proorocii Vechiului Testament. Dar mai întîi a fost promis de către însuşi Dumnezeu, la izgonirea lui Adam şi a Evei din Rai, prin codificata expresie „sămînţa femeii va zdrobi capul şarpelui”, formulă ce va fi  decodificată abia de Născătoarea de Dumnezeu, pentru că generaţii întregi nu puteau înţelege acest citat scripturistic.

Pentru a săvîrşi această mare minune, Dumnezeu desigur că a lucrat în mod minunat,  peste fire, arătîndu-se atotputernic. Maria a fost fecioară şi înainte de Naştere şi în timpul Naşterii şi după Naştere. Căci dacă ne amintim, Mîntuitorul după Înviere trecea prin uşile încuiate. El depăşeşte substanţa, depăşeşte proprietăţile materiei şi toate cele ale firii omeneşti. Chenoza, micşorarea de sine a lui Dumnezeu, este un act divin.

Preot Andrei Rusu: Din ce cauză?

Preot Vasile Ciobanu: Deoarece Dumnezeu cel atotputernic ar fi putut să comită un act de presiune asupra omenirii, arătîndu-se în toată slava nemărginită a dumnezeirii sale, înconjurat de milioane de îngeri, arhangheli şi slugile sale, în pară de foc, ca să impresioneze, ca tot genunchiul să I se plece instantaneu şi momentan. Dar acesta ar fi fost un act de frică, un act de intimidare, de presiune dumnezeiască asupra omului. Dumnezeu a vrut să-l înveţe pe om altceva, să-l înveţe ce este iubirea. A fost o lecţie de iubire. Şi atunci Fiul lui Dumnezeu se naşte nu în palate împărăteşti, în lux şi strălucire, ci se naşte într-adevăr ca un mieluşel al lui Dumnezeu care se va aduce în jertfă pentru cealaltă trecere a lui Adam, deja nu în pesahul Testamentului Vechi, prin mielul pascal şi sîngele acestuia.

Pesahul Noului Testament reprezintă trecerea lui Adam în altă ipostază, nu iarăşi în edenul cel pămîntesc, ci în Împărăţia Cerurilor. Omul este chemat de către Hristos la altă înălţime, la îndumnezeire. Şi iată Dumnezeu se naşte prunc plăpînd, prunc trupeşte, în condiţiile cele mai umile, cele mai sărăcăcioase, într-o locuinţă a păstorilor. În peşteră născut şi în iesle culcat, încălzit de respiraţia animalelor de acolo. El este Mielul lui Dumnezeu, dar tot El este şi Păstorul. Acesta este darul lui Dumnezeu – în aceiaşi persoană şi Păstorul şi Mielul. Dumnezeu s-a făcut om pentru a lua toate greutăţile noastre asupra Lui, ca să spele prin scump Sîngele Său tot ce se numeşte păcat şi să-l ridice pe Adam la o nouă condiţie existenţială, cea a Veşniciei.

Preot Andrei Rusu: De ce a fost necesar ca Dumnezeu să se întrupeze şi să trăiască cu trup carnal printre muritori?

Preot Vasile Ciobanu: În primul rînd, Dumnezeu a vrut să dea o lecţie de iubire creaturii sale. Şi ne-a învăţat că „…ce este mai bine, decît a-ţi da sufletul pentru aproapele tău!”. Şi  a împlinit această învăţătură prin fapte, pe Golgota. Acum omenirea nu mai poate să-I reproşeze lui Dumnezeu: Doamne ne-ai creat, dar ne-ai lăsat singuri în această vale a plîngerii şi nu ştii cum este aceasta. Ba ştie. Şi stie mai mult decît ştim noi, pentru că a suferit şi foame, si frig, şi bătăi, şi înjosiri, în cele din urmă fiind omorît pe nedrept prin cea mai cumplită şi ruşinoasă moarte: crucificarea. Pentru că cetăţenii romani erau executaţi prin decapitare, aceasta fiind considerată o moarte nobilă şi erau răstigniţi doar robii, tîlharii.

Nu, categoric noi nu putem să-i reproşăm ceva lui Dumnezeu, cel ce ne-a iubit pînă la jertfire.

Iată care este esenţa acestei chenoze, acestei micşorări a lui Dumnezeu.

Preot Andrei Rusu: Colindele noastre româneşti, specifice acestei sărbători, ne istorisesc şi despre venirea unor crai de la răsărit pentru a se închina pruncului Iisus Hristos. Cum descriu Evangheliile acest moment?

Preot Vasile Ciobanu: Primii sa-u învrednicit să-L vadă pe Dumnezeu întrupat păstorii. În general, păstorii au avut întotdeauna, pe parcursului istoriei Vechiului Testament, un rol deosebit. Îl vedem pe urmaşul lui Adam, Abel, în calitate de păstor. Moise a fost păstor, a păstorit şi el timp de 40 ani, după ce a părăsit palatele împărăteşti. Avraam a fost şi el păstor. Cu aceeaşi îndeletnicire s-au ocupat şi Isaac, şi Iacov. Hristos de asemenea a venit să păstorească neamul omenesc.

Dar iată că apar şi alte personaje la Naşterea Domnului, care vin din altă emisferă, din altă credinţă şi cultură, care sînt cititori în stele, astronomi. Probabil că ei cunoşteau şi cîte ceva din proorociile scripturii evreeşti, pentru că evreii au trăit în robia babiloniană cca 70 de ani. Mulţi rămăseseră acolo, Daniel, marele prooroc, ocupase funcţii înalte. La toate acestea se mai adaugă faptul că la acea vreme Scriptura era tradusă în limba greacă (Septuaginta), iar aceasta era limbă internaţională, vorbită pe întreg teritoriul fostului Imperiu al lui Alexandru Macedon. Toate acestea ne fac să credem că aceşti cititori  în stele ştiau că evreii aşteaptă un Mesia, mare împărat, „o stea care trebuie să se nască din Iacov”.

Conduşi de stea^*, trecînd prin unele greutăţi (cum ar fi, spre exemplu, viclenia lui Irod), aceşti magi de la răsărit au ajuns la Mîntuitorul Hristos pentru a I se închina. Au adus daruri, aşa cum era obiceiul la orientali – au adus aur, smirnă şi tămîie. Conform exegezei scripturistice a Sfinţior părinţi, aur  i s-a adus ca unui împărat, smirnă ca unui ce avea să moară (conform ritualului de înmormîntare a iudeilor, dar şi a orientalilor) şi tămîie – ca unui Dumnezeu.

Închinarea celor trei magi semnifică şi închinarea altor popoare Dumnezeului celui adevărat. În acelaşi timp vrea să arate că Dumnezeu a venit pe pămînt pentru întreg neamul omenesc. Iar noi, creştinii, la această mare sărbătoare ne veselim în biserici şi cîntăm în felul următor:

Naşterea Ta Hristoase Dumnezeul nostru

Răsărita lumii lumina cunoştinţei

Căci printrînsa cei ce slujeau stelelor

De la stea s-au învăţat

Să se închine Ţie, Soarelui Dreptăţii

Şi Să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus,

Doamne slavă Ţie^*.

Preot Andrei Rusu: Această sărbătoare este desemnată de obicei prin termenul Crăciun. Noţiunea dată este corectă din punctul de vedere al teologiei creştin-ortodoxe?

Preot Vasile Ciobanu: Crăciunul ca denumire a evenimentului Naşterii Domnului este o noţiune specifică poporului român. În teoria teologică acest termen este tratat în mod diferit. Unii teologi consideră că noţiunea în cauză este de sorginte păgînească, etimologic derivînd de la un termen slavon. Personal sînt de părerera, că acest cuvînt vine din limba latină, deoarece creştinismul primar a izvorît din latinitatea noastră. Cele mai fundamentale noţiuni bisericeşti utilizate în limba română, cum ar fi cruce, păcat, etc, toate vin din limba latină. Şi această întrupare a Cuvîntului în limba latină este desemnată prin termenul incarnationem, adică încărnăciune în varianta populară, de unde şi termenul de crăciun. Văd destul de plauzibilă această noţiune pentru că desemnează întruparea cuvîntului celui veşnic,Incarnnationem Domini.

Preot Andrei Rusu: Părinte, cum ar trebui să sărbătoreacă adevăraţii creştini sărbătoarea de Crăciun?

Preot Vasile Ciobanu: Aici avem probleme, cu sărbătorirea adevărată. În primul rînd sărbătorirea adevărată înseamnă împărtăşirea comunităţii creştine în rugăciune comună – frate cu frate, soră cu soră – în corabia mîntuirii lăsată nouă de Mîntuitorul. Această corabie este Biserica cea adevărată, casa noastră de mîntuire. Este unicul loc unde materia, adică pîinea şi vinul, se transformă în Trup şi Sînge dumnezeiesc, de viaţă dătător. Acolo, se cîntă acele cîntări îngereşti – căci îngerii la naşterea Mîntuitorului au cîntat – „Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu şi pe pămînt pace, întru oameni bunăvoire”. Oare ce ne-am dori mai mult decît aceasta? Iată unde se bucură creştinii la Sfînta Sărbătoare – în Biserică. Dacă nu te atingi de această sfinţenie, lăsată de Dumnezeu, nu mai simţi suflarea Domnului.

În mass-media de astăzi, ceea ce auzim la radio şi tv, fraţilor, în mare parte este doar abordarea gastronomică a acestei sărbători. Toţi vorbesc despre ciuperci, slănină, cîrnaţi, despre tot felul de bucate. Cît de jos se tîrîie lumea, prin ţărînă! Şi nimic nu este sufletesc, de zbor, de înălţare, de lumină. Totul, după cum au zis Sfinţii Părinţi, pentru înmulţirea mîncării pentru viermi, totul pentru pîntece. Este o dovadă a conştiinţei putregăioase de care dă dovadă omul zilelor noastre.

Preot Andrei Rusu: Părinte Vasile, cu ce sfaturi pentru creştini veniţi în aceste zile de sărbătoare?

Preot Vasile Ciobanu: În primul rînd, să ne resemnăm, să ne vedem starea reală în care ne aflăm, adică propriile păcate, neputinţe, slăbiciuni şi să cerem ajutorul lui Dumnezeu în depăşirea lor. Să încercăm să ne apropiem de această sărbătoare prin post şi rugăciune, prin facere de bine, pentru că aceasta este plăcut lui Dumnezeu. Să nu uităm de răbdare, iubirea unuia faţă de altul şi împreună să-L iubim pe Dumnezeu. Pentru că doar prin dragoste avem şansa să supravieţuim în lumea aceasta şi să ne facem părtaşi ai Vieţii Veşnice.

Preot Andrei Rusu: Vă mulţumim!

---

2. Deşi mai tîrziu astrologii, printre care şi Kepler, au încercat să demonstreze că a existat la acel timp o stea deosebită, care tocmai i-a condus pe orientali, noi creştinii, rămînem la părerea că mai degrabă a fost un înger al Domnului, un înger luminos, care a călăuzit pe cei trei magi (Preot Vasile Ciobanu).

3.  Troparul sărbătorii Naşterea Domnului (n. a.).

---

[1] Interviu realizat în anul 2005, în cadrul emisiunii „Coloana Infinitului” la postul municipal de radio Antena C.